Education is Partnership”, un proiect necesar care se derulează și la Colegiul Economic „A.D. Xenopol” Bucuresti, grație http://intercollege.info, instituție care promovează, printre altele, bunele practici pentru scolile care au parteneriate cu Agenții Economici.
Între 07 noiembrie și 13 noiembrie 2021, Colegiul Economic A.D. Xenopol si Liceul Tehnologic “Mircea Vulcanescu din Bucuresti alături de Colegiul “Ion Kalinderu” din Busteni, a fost implicat în acest proiect, care de data aceasta se desfășoară în Danemarca, Aalborg, și care speram că va aduce o viziune mai bine definita pe realitățile comunității noastre.
Amfitrionul acestui proiect (startul implementării în comunități a programului) este nimeni altul decât Consulul Republicii Moldova în Danemarca, domnul Asser Mortensen, alături de Ana Vieru (Republica Moldova), reprezentant al InterCollege,
Danemarca.
Am participat la activități de cunoaștere și acomodare alaturi de colegi din Turcia, Estonia, Polonia si Ungaria, dupa care a urmat o vizita la 2 scoli FGU din Danemarca
Scopul acestui proiect este de a stimula parteneriatele educaționale în țările partenere pentru a combate abandonul timpuriu al studenților VET.
Scopul va fi atins prin:
– Transferul celor mai bune practici dezvoltate în ultimii 40 de ani cu școala de producție din Danemarca, unde educația a fost mutată de la institutia scolara la companii;
– Dezvoltarea capacității organizațiilor partenere de a iniția și gestiona parteneriate educaționale între școli și companii locale.
Accesul la educație și formare pentru toți continuă să se îmbunătățească în Europa în ansamblu. Cu toate acestea, asigurarea educației și formării generale de calitate pentru toți rămâne o provocare pentru multe țări și persistă un decalaj semnificativ în materie de educație. Inegalitatea este în creștere și are un impact negativ asupra rezultatelor învățării. Există dovezi puternice că inegalitățile educaționale și mediul socio-economic al elevilor sunt legate. Elevii care provin din familii mai sărace au șanse de trei ori mai mari de a avea rezultate mai slabe decât omologii lor care provin din familii mai instarite, iar elevii proveniți din familii de migranți au șanse de peste două ori mai mari de a avea rezultate slabe decât ceilalți studenți.
Deși media UE a abandonului școlar timpuriu de la educație și formare este in scadere din 2008, în unele țări din UE numărul abandonului timpuriu a crescut.
Acest apel abordează contribuția educației la incluziunea socială și valorile comune împotriva problemei prezentate mai sus.
Bunele practici se învață și se aplică în conformitate cu legile in vigoare din UE!
|
|