Nu fi indiferent! Fii salvator! – Colegiul Economic A.D.Xenopol
Alte Evenimente

Nu fi indiferent! Fii salvator!

By aprilie 2, 2026 No Comments

Cu o istorie și experiență ce se întind pe 76 de ani, Școala Postliceală Sanitară ,,Fundeni” este una dintre instituțiile de marcă, recunoscută pentru calitatea competențelor și abilităților absolvenților săi. Pe lângă activitatea specifică de pregătire a cadrelor sanitare medii, în spațiile generoase ale Școlii Postliceale Sanitare ,,Fundeni” au loc și sesiuni de pregătire pentru acordarea primului ajutor, așa cum a fost cazul celor organizate pentru elevii claselor a IX-a ale Colegiului Economic ,,A.D.Xenopol” pe data de 23.03.2026.

Cele două sesiuni s-au adresat pe rând elevilor din câte patru clase a IX-a cărora le-au fost oferite informații detaliate privitoare la etapele esențiale în vederea acordării corecte a primului ajutor, în așa fel încât potențialul salvator să maximizeze șansele de a oferi un real ajutor unei victime aflate în pericol de moarte.

Este important ca elevii să fie conștienți nu doar cu privire la manevrele de acordare a primului ajutor, dar și în privința legislației în baza căreia ele pot fi realizate, iar în acest sens prezentarea ,,Asociației Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență” a fost mai mult decât comprehensivă.

Partea cea mai relevantă a celor două sesiuni de pregătire oferite elevilor noștri a fost, fără îndoială, cea practică, fiindcă le-a dat șansa de a exersa manevre de prim ajutor atât utilizând manechine special realizate pentru acest scop, cât și folosindu-se de proprii colegi care s-au oferit voluntari pentru o mai bună înțelegere a procedurilor. Astfel s-au exersat manevre de masaj cardiac și respirație artificială, esențiale în cazul salvării unei persoane aflate în stop cardio-respirator, dar și manevre Heimlich sau de oprire a unor sângerări abundente.

Considerăm esențiale astfel de inițiative de diversificare a bazei competențelor și abilităților de viață pe care Colegiul Economic ,,A.D Xenopol”, în parteneriat cu diverse alte instituții educaționale, ONG-uri și parteneri economici, continuă să le ofere elevilor săi, astfel încât să îi pregătească în aceeași măsură academic, dar și pentru viața reală.

              

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.