Medalia aniversară România-China 75 de ani, lansată la Centrul Cultural Chinez din București – Colegiul Economic A.D.Xenopol
Alte Evenimenteconfucius

Medalia aniversară România-China 75 de ani, lansată la Centrul Cultural Chinez din București

De catre octombrie 24, 2024 Nu sunt comentarii

„Medalia aniversară România-China 75 de ani”, lansată la Centrul Cultural Chinez din București

Centrul Cultural Chinez (CCC) din București a organizat pe data de 10 octombrie un dublu eveniment cultural dedicat relațiilor bilaterale China-România.

La acest eveniment a fost lansată „Medalia aniversară România-China 75 de ani” și plicul filatelic aniversar, realizate de Fundația Culturală „Bartoc”, totodată fiind inaugurată expoziția de filatelie denumită simbolic „Podul Prieteniei”.

Evenimentul a fost găzduit de directorul CCC București, dl Xu Ningbo, si a avut loc în prezența Ambasadorului Chinei la București, E.S. Han Chunlin, doamnei Anna-Eva Budura – sinolog, doctor în Istoria Chinei, șefei Secţiei de Limba Chineză din cadrul Departamentului de Limbi și literaturi Orientale al Facultăţii de Limbi şi Literatură Străină – Universitatea Bucureşti – Prof.Univ.Dr. Luminița Bălan, dar și a altor personalități care au dedicat decenii de activitate relațiilor diplomatice, de cooperare și prietenie România-China.

În cadrul ceremoniei au fost înmânate „Medalia aniversară România-China 75 de ani” și plicuri filatelice personalităților prezente care au adus contribuții deosebite în promovarea schimburilor dintre China și România, precum si unor instituții de invatamant unde se studiază cu succes limba chineza, printre care și Colegiul Economic A.D.Xenopol.

În mesajul său, E.S. Ambasadorul Han Chunlin a transmis că expoziția filatelică prezintă memoria istoriei și culturii româno-chineze, fiind o mărturie a realizărilor de dezvoltare și cooperare dintre cele două țări. „China susține respectul reciproc între diferite civilizații, învațarea reciprocă și promovarea comună a cauzei civilizației umane. Schimburile umane și cooperarea dintre China și România sunt favorabile promovării relațiilor bilaterale, pentru care trebuie dat un impuls în beneficiul ambelor popoare”.

     

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.