Managementul de Proiect – o certitudine într-un viitor incert
A doua Conferință de business dedicată elevilor noștri din clasele a XI-a Economic s-a intitulat Managementul de Proiect – o certitudine într-un viitor incert și a fost susținută în Colegiul nostru în data de 18.10.2024, de către trei speakeri cu o experiență remarcabilă în acest domeniu, dobândită în companii multinaționale precum OMV Petrom și Zentiva.
Subiecte abordate
Discuțiile au fost centrate pe câteva noțiuni esențiale ale managementului de proiecte: aspecte distinctive, elemente cheie, etape, importanța planificării, roluri și responsabilități, abilități și competențe necesare.
În final au fost punctate câteva trepte din drumul spre o carieră în proiecte, începând chiar din perioada colegiului și urmând principiul ”Învață participând la multe proiecte, de orice fel, pune practica înaintea teoriei”. Suportul prezentării este disponibil aici.
Mesaje de luat acasă pentru tineri
Conferința a început și s-a încheiat cu întrebarea ”De ce este important managementul de proiecte?”. Mesajul cel mai important a fost că lumea, inclusiv în latura aferentă profesiilor, se află într-o schimbare fără precedent – iar managementul de proiect exprimă exact capabilitatea de a gestiona schimbările, de a contribui activ la implementarea acestora. Așadar, după cum sugerează și titlul conferinței, este o capabilitate în mod cert necesară pentru succesul profesional, într-un viitor marcat de multe incertitudini.
Concluzie
Conferința a avut un caracter interactiv, dinamic, desfășurându-se într-un format de tip întrebări și răspunsuri și bucurându-se de o implicare foarte frumoasă a elevilor participanți, care și-au susținut în mod deschis opiniile. La final, doamna directoare Mihaela Iacoban a mulțumit invitaților, exprimând aprecierea conducerii colegiului pentru contribuția lor la acest Program de dezvoltare a elevilor.
Speakeri conferință:
– Daniel Marcu, Aspire Management Consulting Owner, EY O&G Senior Advisor – Lean Six Sigma Master Black Belt, PMP, Scrum Master;
– Marius Darie, Manager Senior Proiecte OMV Petrom;
– Daniel Sîrbu, Manager Senior Proiecte OMV Petrom.
Program realizat cu suportul deosebit al doamnei Prof. Mihaela Iacoban, Directoarea Colegiului A.D. Xenopol