Banca viitorului - octombrie 2019 – Colegiul Economic A.D.Xenopol
Alte EvenimenteBanca viitorului

Banca viitorului – octombrie 2019

De catre octombrie 27, 2019 Nu sunt comentarii

Colegiul Economic A.D. Xenopol, în acest an şcolar, are în programul educaţional un modul (CDL) în colaborare cu BRD, privind “Tehnici de promovare şi vânzare a produselor bancare”.

Colaborarea cu BRD are drept scop dezvoltarea programului educaţional cu specfic economic prin dobândirea de capacitate şi abilităţi ale elevilor din clasele XI şi XII, privind tehnicile de vânzare şi promovare a produselor bancare.

În acest proiect, colaborarea cu banca urmăreşte îmbinarea elementelor teoretice cu cele practice, Colegiul Economic A.D. Xenopol, având rolul de a pregăti elevii teoretic, iar specialiştii băncii să asigure suportul logistic şi partea practică a modulului.

În săptămâna 15-18 octombrie, în cadrul colegiului a fost organizat, în colaborare cu specialiştii BRD, concursul “Banca viitorului”.

Rezultatele concursului au impresionat specialiştii BRD şi cadrele didactice, în ceea ce priveşte potenţialul şi creativitatea elevilor participanţi (clasele XI, secţiunea comerţ).

Concursul s-a desfăşurat în cadrul orelor de curs ale fiecărei clase a-XI-a, iar în urma deliberării, juriul compus din specialiştii BRD şi profesorii Colegiului Economic A.D. Xenopol au premiat câte 5 idei din fiecare clasă.

Premierea a avut loc în sala de festivităţi a Colegiului Economic A.D. Xenopol, cu toţi elevii claselor a-XI-a,  conducerea BRD şi a Colegiului Economic A.D. Xenopol.

Acest concurs a reprezentat prima etapă din cadrul proiectului în colaborare cu BRD, obiectivele privind dobândirea capacităţilor şi abilităţilor în domeniul bancare fiind realizate.

   

   

    

    

    

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.