Activități 2014-2018 – Colegiul Economic A.D.Xenopol
confucius

Activități 2014-2018

De catre martie 8, 2018 Nu sunt comentarii

Începând cu anul 2013, conducerea Colegiului A.D.Xenopol, București a hotărât introducerea limbii chineze ca limbă 2 de studiu pentru o serie de grupe atât ale claselor cu profil economic ,cât și ale claselor cu profil turism din cadrul colegiului. Începând cu anul 2013 până în prezent, studiul acestei limbi a evoluat considerabil, ajungându-se începând cu anul 2014 până în anul 2019 să se studieze limba chineză intensiv la clasele cu profil economic și ca limbă a 2-a la clasele cu profil turism. În prezent sunt peste 200 de elevi ai școlii care studiază limba chineză, aceștia având la dispoziție atât ore pe trunchi comun cât și ore de cdș (ore opționale), cursurile fiind susținute începând cu anul 2015 de doi profesori calificați, unul român, absolvent al Universității București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția Chineză-Română și de un profesor nativ, de asemenea calificat la nivel masteral în predarea limbii chineze elevilor și studenților străini.

Orele de limbă chineză în Colegiul Economic A.D.Xenopol sunt structurate în așa fel încât elevii să acumuleze treptat, începând de la nivel începător, cunoștințe de limbă chineză contemporană(pronunție, tonalitate, scriere fonetică, scrierea caracterelor simplificate etc), dar și cunoștințe culturale, pe care le pot dobândi la orele opționale,în clasele de început. Odată ce și-au însușit cunoștintele de bază, incipiente, cursurile opționale sunt în așa fel structurate astfel încât toti elevii să aibă acces mai usor la certificările standard oficiale de obținere a unui nivel de cunoaștere a limbii chineze. Aceste certificări sunt de mai multe tipuri, cel mai recunoscut dintre ele, la nivel internațional fiind HSK(Hanyu Shuiping Kaoshi汉语水平考试 – Examen de certificare a limbii chineze standard). Acest tip de examinare este structurat pe 6 trepte, programa școlară pentru limba chineză studiată la nivel preuniversitar, aprobată de Ministerul Educației din România presupunând însușirea unor cunoștințe care să atingă noțiuni incipiente ale nivelului 3. În termeni pe înțelesul tuturor, acest nivel este echivalent cu nivelul B1 pe care îl obțin în mod frevent elevii care acceseaza certificările tip Cambridge pentru limba engleză. Testările de tip HSK, care în România se pot susține la institutele Confucius din București, Cluj, Brașov, Sibiu etc. oferă posibilitatea străinilor care învață limba chineză standard să își insușească o serie de cunoștințe și să își dezvolte o serie de abilități de comunicare în limba chineză atât în vorbirea de zi cu zi , cât și în limbajul academic sau chiar în cel specializat.

Până în momentul de față, eleviiColegiului A.D.Xenopol, care studiază limba chineză atât intensiv cât și ca limbă a 2-a, în medie susțin anual examenele HSK și cele YCT (un alt examen de cunoștințe incipiente ale limbii chineze) în procent de 50-60%. Dintre cei care susțin examinarile, procentul de promovabilitate de este de peste 90-95%. O astfel de certificare este obligatorie atunci cand vorbim despre accesul la burse de studiu în China, atât la cele de lungă durată cât și la cele pe termen scurt. Cel putin obținerea unei certificări la nivel începător(HSK 1, HSK 2) este obligatorie pentru elevii care doresc să aplice pentru burse în străinătate, fie în R.P.Chineză, fie în state ale Europei, unde limba chineză se studiază la un alt nivel, ajungându-se până întracolo încât ea să devină limbă 2 obligatorie de studiu în anumite școli, fapt ce urmează modelului a din ce în ce mai multe instituții de învățământ din Statele Unite ale Americii.

                                                                                                                        2017- decernarea diplomelor și premiilor pentru elevii care au obținut certificările HSK 1, 2, 4 și 5.

 

Cristian Oancea, absolvent al Colegiului A.D.Xenopol, promotia 2017, actualmente student al Universității Beiyu, Beijing, R.P.Chineză

Alexandra Croitoru, absolventă a Colegiului Economic A.D.Xenopol, promoția 2018, actualmente studenta la Chongqing Shifan Daxue, Chongqing.

 

 

 

Teodor Rachieru, absolvent al Colegiului Economic A.D.Xenopol, promoția 2018, în prezent student al Universității Beiyu, Beijing

.

Alexandru Iancu, absolvent promoția 2018, în prezent student la Universitatea  Tianjin din R.P.Chineză

 

 

Teodor Voica, absolvent al promoției 2018, actualmente student al universității Jingji Waimaoyi, Beijing

.

Elena Ciobanu, Iulia Topcian și Alina Georgescu, absolvente ale promoției 2019, actualmente studente ale Universității Beiyu, Beijing.

Feedback-urile studenților la universitățile din China sunt întotdeauna pozitive, la fiecare vizită pe care o fac la întoarcerea în țară confirmându-ne că au făcut cea mai bună alegere pentru viitorul lor atât profesional cât și pentru o experiență de viață vastă și variată din punct de vedere cultural.

Intr-o manieră diferită au avut acces la vizite în China atât profesori cât și elevi ai colegiului nostru în timpul anilor de liceu.

În anul 2015, doamna director al Colegiului Economic A.D.Xenopol, Mihaela Iacoban, a vizitat Beijing-ul și Xi An-ul, făcând parte dintr-o delegație, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Institutului Confucius din București,  în anul 2016, un număr de 5 elevi ai liceului au făcut un tur de forță al Beijing-ului, participând la un summer camp internațional, cultural și educativ, însoțiți fiind de doamna profesor de limba engleză, Cristina Racolța, iar in anul 2018, doamna profesor de geografie, Anduța Grofu,a făcut parte de asemenea dintr-o delegație care a vizitat Beijing-ul și Xi An-ul, scopul fiind acela de a accesa informația uneori nu tocmai la îndemână despre secretele reușitei Asiei în ultimii ani, atât la nivel cultural cât și la nivel educațional. Toate aceste trei deplasări au fost inițiate și puse la dispoziția noastră de către Ambasada Republicii Populare în România, fără ajutorul căreia acestea nu ar fi fost posibile.

Succesul de care s-a bucurat interesul față de studiul limbii și culturii chineze în liceul nostru a culminat în anul 2016 cu inaugurarea  primei clase Confucius din București, care a avut loc în sala de festivități a Colegiului în prezența unui numar mare de elevi și profesori, dar și a unor invitați de marcă din sfera sinologică, diplomatică și politic-administrativă a capitalei. Odată cu înființarea Clasei Confucius, concept ce aparține Institutelor Confucius din întreaga lume, marcă a Hanban, matca acestor institute, care iși propune ca, la nivel global să facă din ce în ce mai cunoscută limba , cultura și civilizația chineză, mai ales în rândul străinilor, elevii nostri au avut la dispozitie condiții deosebite de studiu, atât din punct de vedere al spațiului pus la dispoziție de conducerea liceului, cât și al dotărilor și al materialelor la care elevii au acces de mai bine de 3 ani.

 

Ceremonia de infiintare a Clasei Confucius, moment marcat de Excelența Sa, fostul ambasador al R.P.Chineze în România , domnul Xu Feihong și de doamna director al Colegiului Economic, A.D.Xenopol.

Afișul oficial al Clasei Confucius, realizat de profesorii de limba chineză ai liceului, cu ajutorul elevilor claselor a 11-a și a 12-a.

Excelența Sa, fostul Ambasador Extraordinar si Plenipotențiar al R.P.Chineze în România, domnul Xu Feihong transmite un mesaj caligrafic Clasei Confucius a Colegiului Economic A.D.Xenopol.

Odată înființată Clasa Confucius, elevii Colegiului Xenopol au avut acces,atât în iarna anului 2018,cât și în vara anului 2019, pentru prima dată la bursele Confucius. Acestea sunt burse de studiu de scurtă durată, de 4 săptămâni, timp în care elevii participă în cadrul unei universități la cursuri de limba chineză vorbită, limbă chineză scrisă, ore de înțelegere a textului, lecții culturale și artistice, în prezența unor profesori nativi, chinezi, specializați în predarea limbii chineze străinilor. Un grup inițial de 12 elevi ai colegiului nostru, însoțiți de profesorul nativ, doamna Liu Yang și de doamna profesor Mirona Păun, au efectuat pentru prima dată acest stagiu de patru săptămâni, in decembrie 2018-ianuarie 2019, iar cel de-al doilea grup de 12 elevi, în perioada iunie-iulie 2019, rezultatele si feedback-ul fiind pozitive. Elevii au participat la cursuri in provincia Guangdong, oraș Guangzhou, la Universitatea Jinan precum și în capitala Chinei, Beijing, la Universitatea de Studii Politice și Administrative.

                               

O altă realizare pentru care ne putem mândri de elevii noștri pasionați de limba chineză este participarea lor anuală la concursul Podul Limbii Chineze. Acest concurs internațional este unul dintre cele mai mari evenimente anuale din China în ceea ce privește studiul limbii, culturii și civilizației chineze de către elevii și studenții străini. Deloc ușor, uneori poate chiar extrem de dificil din punct de vedere al conținutului, la secțiunea elevi, concursul are o etapă națională, iar ocupantul locului 1 reprezintă țara la etapa finală care are loc anual, în China și unde, finaliști din toate țările, la această categorie de vârstă și de pregătire, își prezintă cunoștințele și talentul în fața unui juriu specializat format profesori universitari și specialiști în limbă chineză. Până în momentul de față, începând cu anul 2016, liceul nostru a avut în fiecare an cel puțin un participant la acest concurs,cea mai mare realizare de până acum fiind ocuparea locului 1 la nivel național și reprezentarea României la nivel intrenațional de către Cristian Oancea, absolvent al promoției 2017, actualmente student in China.

În același an, Alexandra Croitoru, elevă în clasa a XI-a a obținut locul al 3-lea, în anul 2017, de asemenea Alexandra a ocupat locul al 3-lea, iar Gabriela Tudor, elevă în clasa a X- a a ocupat locul al doilea, iar în anul 2018, eleva Elena Ciobanu a ocupat locul al 3-lea la etapa națională.

Anul acesta, 2019, singura reprezentantă a Bucureștiului la etapa națională, secțiunea elevi, a fost Ștefania Bratu, actualmente elevă în clasa a XI-a, care a obținut locul al doilea.

Într-un timp extraordinar de scurt, dacă ținem seama de dificultatea învățării limbii chineze, care rămâne de zeci de ani pe locul 1 în lume în topul celor mai dificile limbi de pe glob, elevii claselor care studiază această limbă au fost implicați pe lângă activitățile specifice studiului limbii și în nenumărate activități culturale care s-au desfășurat atât în liceul nostru cât și în alte locații unde ei au fost solicitați să susțină spectacole. Dintre cele memorabile, amintim prezența elevilor la sediul ambasadei Chinei, în anul 2017, unde au intonat imnurile oficiale ale R.P.Chineze și al României atât în fața oficialilor chinezi cât și a celor români.

Adesea organizăm în liceu Ziua Națională a Chinei, Anul Nou Chinezesc, marcăm diverse evenimente culturale legate de festivaluri, momente importante pentru cultura sau istoria Chinei. De asemenea, desfășurăm periodic ore culturale, teoretice și practice care să îi familiarizeze pe elevi cu tradițiile și obiceiurile chinezilor de ieri și de azi.

Cu fiecare ocazie, ambasadorii de ieri și de azi ne-au onorat cu prezența și au aplaudat stângăciile elevilor nostri, fapt care ne-a onorat și care ne va motiva să facem lucruri mai frumoase și de calitate pe viitor

 

Vizita Excelenței Sale, fost ambasador al R.P.Chineze în România, doamna Huo Yuzhen – 2014

Vizita Excelenței Sale, fost ambasador, domnul Xu Feihong- 2015-2018

 

 

 

 

 

Întâlnirea elevilor liceului cu Excelența Sa, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al.R.P.Chineze în România, doamna Jiang Yu – 2019

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.