Erasmus+ 2022-1-RO01-KA121-SCH-000060769 – Mobilitate elevi Kocaeli – Turcia – Colegiul Economic A.D.Xenopol
Erasmus SCH

Erasmus+ 2022-1-RO01-KA121-SCH-000060769 – Mobilitate elevi Kocaeli – Turcia

De catre iunie 24, 2023 Nu sunt comentarii

În perioada 04-10 iunie 2023, un grup de zece elevi și doi profesori ai Colegiului A. D.Xenopol au luat parte la o mobilitate de scurtă durată in regiunea Kocaeli, în partea asiatică a Turciei.

Timp de cinci zile aceștia au participat la numeroase activități interesante desfășurate la școala gazdă, parteneră în proiect – Karamursel Anadolu Lisesi, reprezentată de domnul director Hamit Sigirci. În cadrul acestor activități elevii au descoperit,  împreună, valorile Erasmus: învățare, dezvoltare, autocunoaștere, cultură și prietenie.

Obiectivele principale ale acestei mobilități au fost creșterea interesului pentru studiul limbii turce în rândul elevilor colegiului nostru, dezvoltarea competențelor lingvistice in limbile turcă și engleză și, nu în ultimul rând, schimbul intercultural între elevii din cele doua țări partenere în proiect.

Pe langă activitățile de invățare, elevii au avut parte și de numeroase vizite culturale, atent planificate de organizația suport Anatolian Mobility, și ea parteneră de încredere a colegiului Xenopol. Astfel, grupul a putut explora destinații frumoase și interesante, încărcate de istorie și tradiții. Printre acestea putem enumera lacul si orășelul Iznik, orasul Izmit, cel mai mare dintre orașele din jurul golfului cu același nume, orașul Bursa – fosta capitală a Imperiului Otoman și fascinantul Istanbul – turnul și podul Galata, palatul Topkapi, Moscheea Albastra… .

De asemenea, grupul român a vizitat directoratul local din Karamursel și primăria aceluiași oraș, unde au fost primiți chiar de către primarul în exercițiu, domnul Ismail Yildirimi.

Cu siguranță această mobilitate a fost doar un prim pas din cei ce urmează a fi făcuți în viitor, pe drumul proiectelor Erasmus, alături de țara parteneră și prietenă, Turcia.

                          

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.